Mânjit de dor şi de uitare

 Frisoane, în zi, spre dor nemărginit de poduri frământate,
 Se izbesc acum doar paşi mărunţi şi doruri neelucidate.
 Lăsând pe trupul tău,răni epuizate, din setea trădării,
 Plecând, ai rupt din mine oceane de vise,închinate uitării.

Secat în teamă şi mândrie,omiţi iubirea pură,dusă la liman,
Plângându-ţi ploaia durerea şi schiţând trupul tău evaziv la geam.
Fugi!acum precis poţi doar să uiţi,lipsit de prea multă păsare,
Crede doar că de revii, voi fi plutind pe-o aripă de închisoare.

 Închis în trup,liber în spectru,pulsat cu ace în inima - sângerând,
 Te părăsesc din nou, lezat , în versuri , în zile şi în gând.
 Nu-mi mai sunt nici eu cunoscut,mă simt străin de mine,
 Cerşesc uitare,draga mea! Să-mi detoneze-n vine.