Omul din oglindă

Crede în mine,crede în noi,căci revin-azi sunt eu,
 La fel cum am plecat,apar,iubindu-te mereu.
 Nu te-am uitat,draga mea,mi te păstrez fidel
 Reflect în oglinda seacă, cel mai trist poem.



Cresc prin tine,ai fost şi eşti unica mea oglindă,
 Proiectez speranţe, în inima ta să mă reaprindă.
 Citesc, pe buze coduri vagi, triste, efemere...
 Doar ochii tăi pulsează, pe mine-mângâiere.





Te părăsesc din nou,rămâi, la fel de goală,
Aşteaptă-mă mereu,cernându-ţi vise-n poală.
De vei încerca să uiţi,un dor nebun să te cuprindă,
Sunt mort,iubita mea - sunt omul din oglindă!

Obosit

                                                          

Am obosit.Zadarnic lupt,ma zbat si plang,

E dreptul meu, dar azi e stang...

Nu am nimic,tu ai plecat spre un alt vis,

Ieri te iubeam si azi te-ai stins.

Am obosit.Caci azi, sunt om...

Maine poate sunt fructe sau sunt pom,

Sper in abis,mi-e dor sa zbor

Mi-e dor de toate,toate dor.

Mânjit de dor şi de uitare

 Frisoane, în zi, spre dor nemărginit de poduri frământate,
 Se izbesc acum doar paşi mărunţi şi doruri neelucidate.
 Lăsând pe trupul tău,răni epuizate, din setea trădării,
 Plecând, ai rupt din mine oceane de vise,închinate uitării.

Secat în teamă şi mândrie,omiţi iubirea pură,dusă la liman,
Plângându-ţi ploaia durerea şi schiţând trupul tău evaziv la geam.
Fugi!acum precis poţi doar să uiţi,lipsit de prea multă păsare,
Crede doar că de revii, voi fi plutind pe-o aripă de închisoare.

 Închis în trup,liber în spectru,pulsat cu ace în inima - sângerând,
 Te părăsesc din nou, lezat , în versuri , în zile şi în gând.
 Nu-mi mai sunt nici eu cunoscut,mă simt străin de mine,
 Cerşesc uitare,draga mea! Să-mi detoneze-n vine.

Singur

Lipsesc din corul fericirii,
Sunt singur si plouat
Ma inec in valurile firii,
Ca n-am avut colac.

Traiesc palpabil singur,
Prea singur ca sa stii
Ca totul e nesigur-
Cand tu n-o sa mai vii.

Astept din nou singur,
Un val nervos din mare
Atunci vei fi tu sigur-
O vesnica datoare.

Uitare

Am stinst lumina cand ma aflam intr-un punct mort.De fiecare data cand o vizitam,tremuram.Atat de tare,incat, uneori as fi dat orice sa fiu rece.La fel ca piatra de mormant.Dar au disparut acele sentimente o vreme si s-au transformat in cosmaruri ce-mi mancau somnul si ma lasau sa ma tarasc,cersind... uitare.
Au fost zile pline si vor mai fi.Pana in momentul in care voi crede cu adevarat ca nu mai merita.Nu pot!Chiar de-as putea,nu vreau!Si chiar daca as vrea...nu as putea.Atatea complicatii incluzandu-ma,ma fac sa ma opresc din a mai spera si ma arunca efectiv intr-o lume diferita de tot ceea ce cunosteam pana in momentul respectiv.
Am obosit.Nu mai pot!Si chiar daca as putea...nu as mai vrea.

Pentru mine

N-as da nimic din ce am,

Ca n-am nimic oricum

As vrea o bucurie-n an,

Sa ma impiedice-n drum.

Sa-mi lase libere-orizonturi

In capul sec si gol,

Ca intr-un film ce vinde ponturi,

Iar eu - intaiul rol.

Mi-e dor

Sunt in primul rand - trecand cu vederea unele aspecte- om! Rezist mai bine decat altii si nu ma compromit atata timp cat nu exista o alta persoana care ar trece mai cu putinta prin valurile izbitoare ale vietii. Reprosurile infernale pe care trebuie sa le ascult sunt inevitabile,facandu-ma sa ma usuc de nepasare. Imi lipsesc atat de multe lucruri - transparente sau nu - incat am decis sa plec si sa las totul in voia uitarii.
Mi-e dor de un singur lucru: mi-e dor sa-mi fie dor de tine , in asa fel incat sa-mi rastorn lumea cu susul in jos,iar apoi necontenit,intr-o criza de existentialitate sa incerc -in zadar- sa-mi fac ordine.

PS: "A-ţi asigura propria fericire este datorie (cel puţin indirect), căci nemulţumit de propria-ţi stare, copleşit de multe griji şi în mijlocul unor trebuinţi nesatisfăcute, ai putea deveni uşor o mare ispită pentru violarea datoriilor."