Prima zi de dupa 17

Intr-o zi la fel ca celelalte, cum vizitam locusorul ce-mi mirosea a tine, locusorul care-mi trezea atatea amintiri, m-a bucurat sa vad ca erai fericit. Am ras un pic. Si dupa ce mi-ai alergat pe tample toata ziua, si m-am bucurat si mi te-am imaginat pe aici, am vazut. M-am intristat un pic. Aveam un deja-vu, am simtit si am mai inghitit acele cuvinte. Unde? in mine...M-a durut un pic.

Ca doar stii, te doare, nu poti ramane indiferent la astfel de descoperiri.As fi putut sa-mi jur ca n-o sa mai vizitez locusorul, ca am sa-l uit, ca nu-l mai vreau. Dar il vroiam un pic.

Sa nu lungesc. Dupa ce mi-am dat seama ca nu eram prima, nici ultima, am afirmat in suflet: Te-am pierdut definitiv.

Nu te-am uitat

 Aș fi putut să-ți scriu cândva,
 dar lesne mi-a fost viața
 Iar tot ce-am adunat în ea...
 rămâne astăzi ceața.
 
 Și din nimicul ce l-am strâns
 o data să fi răsunat
 Cât te iubesc și cât am plâns
 când îngerii te-au luat.

 Atâtea clipe au trecut
 pe lângă mine reci
 Am învățat și eu să lupt,
 și-am înțeles că pleci.
 
 Atâtea lumânări au plâns
 pe mormântul tău rigid
 De când necontenit te-ai dus
 iar viața te-a trădat, murind.
 
 Visele m-așteaptă-n prag-
 n-am să permit a risipi
 și tot ce azi îți scriu cu drag
 Poate mâine-ți voi citi.