Augumentare

Cresc. Sa ma ierti pentru ca uneori, ma pierd. Ma pierd in zile, in gandurile proprii, ma pierd in lumea mare. Sa ma ierti ca te sufoc, te intoxic, involuntar cu aberatii uscate de ani.

Plec. Dar sa ma astepti, caci revin. Si cand ma voi intoarce, voi zambi; Atunci, vei crede, fara indoiala ca sunt un alt om. Ca s-a schimbat,m-am schimbat sau m-a schimbat ceva. Vei crede, poate, ca am innebunit. Nebuna de fericire. Dar te vei bucura pentru mine ? Nu stiu. Vei fi, insa, persoana care m-a vazut crescand, in doua etape : rau si bine. Vei citi poate in mine, o veselie vesnica. O viata si o lume noua. 

Ma vei cunoaste poate, atunci, la fel de bine. Ma vei cunoaste doar daca ma vei pastra, cum te pastrez eu, intr-o rama agatata-n suflet.

Cresti acolo, odata cu mine.

Uneori, chiar este prea târziu

 E devreme. Încerc să-mi clătesc tâmplele cu o carte bună. Mă regăsesc în el, în personajul principal, din păcate negativ. De ce să vreau aceste lucruri, de ce nu pot fi simplă, de ce mai cred încă în viitor? Nu ştiu. Bat pasul de mii de ori printre stări agasante, intrebari  greoaie, adesea fără răspunsuri categorice. Clipe de plictis... Din nou, e la fel, devreme. Simţeam că prea rapid ar fi să pun punct,să mă joc uşor pe suflet. Doream schimbare,o schimbare radicală. Exista acolo, ceva, în interior.Era uneori de necontrolat, poate doar făcea parte din mine. Încercam să mă debarasez, dar nu am reuşit nici până acum. Azi... am tăcut şi am picat.Iremediabil.Azi, e târziu. Atât de târziu că-mi apun ochii exact ca soarele. Se ascund şi încă se prefac, bine, că mâine vor răsări.
 Din nou, e la fel, târziu ...

În memoria Mădălinei Manole

 E eternul dor de mărginire,
 Ascuns sub clipe de plictis
 Adie veşnic din iubire,
 O Mădălina ce s-a stins!
 
 E veşnica povară grea,
 Când pleci şi laşi să cadă
 Pe gene şi sub ceafa mea,
 Durerile- grămadă.
 
 Lumini din cer să vină,
 S-anunţe de sfârşit
 Că draga Mădălină,
 S-a stins,dar ne-a iubit.
 
 E drumul greu şi lung,
 Şi e durere mare
 Noi te-aşteptăm oricând,
 Din crudă depărtare.
 
 E Mădălina sângerând,
 De dor şi de plictis
 Trimite ea din când în când,
 Un zâmbet de artist!