Chiar dacă plec spre altă mare,
și atâta lume n-o să știe
că mi-e prea dor de tine, soare
lumina ta o să mă-nvie.
Valurile nu mă-nghit
doar șterg urma mea cleioasă
și mă duc spre infinit,
întorcăndu-mă acasă.
Lumânările plâng viața,
și mă-druma spre vecie
unde toate-s spânzurate
de un viciu și-o făclie.
