Aș fi putut să-ți scriu cândva,
dar lesne mi-a fost viața
Iar tot ce-am adunat în ea...
rămâne astăzi ceața.
Și din nimicul ce l-am strâns
o data să fi răsunat
Cât te iubesc și cât am plâns
când îngerii te-au luat.
Atâtea clipe au trecut
pe lângă mine reci
Am învățat și eu să lupt,
și-am înțeles că pleci.
Atâtea lumânări au plâns
pe mormântul tău rigid
De când necontenit te-ai dus
iar viața te-a trădat, murind.
Visele m-așteaptă-n prag-
n-am să permit a risipi
și tot ce azi îți scriu cu drag
Poate mâine-ți voi citi.
multumesc Roxana!
RăspundețiȘtergeremultumesc pentru aceasta poezie! intotdeauna mi-a facut placere sa citesc ce scrii.
"fiecare poezie are povestea ei" nu-i asa? :)
Eu iti multumesc Ionut, din nou.Asa e, fiecare poezie are povestea ei.Iti multumesc!
RăspundețiȘtergere