În memoria Mădălinei Manole

 E eternul dor de mărginire,
 Ascuns sub clipe de plictis
 Adie veşnic din iubire,
 O Mădălina ce s-a stins!
 
 E veşnica povară grea,
 Când pleci şi laşi să cadă
 Pe gene şi sub ceafa mea,
 Durerile- grămadă.
 
 Lumini din cer să vină,
 S-anunţe de sfârşit
 Că draga Mădălină,
 S-a stins,dar ne-a iubit.
 
 E drumul greu şi lung,
 Şi e durere mare
 Noi te-aşteptăm oricând,
 Din crudă depărtare.
 
 E Mădălina sângerând,
 De dor şi de plictis
 Trimite ea din când în când,
 Un zâmbet de artist!